Contemplarea neamprostiei

Stiri Online Tv 2

IATĂ O REALITATE: capacitatea celor trei imperii, american, european și rusesc de a interveni și de a modela statul român depășește cu mult capacitatea românilor de a se exprima limpede ca națiune, de a-și formula și urmări, hai să nu zic ”destinul”, că poate-i un cuvânt prea mare, dar măcar o idee națională coerentă cât de cât. Astfel, rămânem niște veșnici gură-cască la facerea propriei noastre istorii, ca niște spectatori la o bătălie aeriană a altora, chibiți înțepeniți cu gâturile sucite în sus, spre cer, ținem cu unul sau cu altul, sperând că învingătorul, oricare va fi acela, va fi blând cu noi. Și e păcat, fiindcă simt că națiunea are mai mult de spus decât șabloanele de sezon, de tipul ”suntem europeni”. Încerc să-mi imaginez care dintre personajele politice de la noi poate exprima, nu doar explicit, că asta nu mai este de ajuns, dar într-un fel care să aprindă imaginația și sufletele românilor, să aprindă acea substanță națională inflamabilă și pe care o simt și o văd în fiecare român, latentă, frământată, căutându-și o formă și o voce. Nu e. De la Iliescu, la Iohannis, nu văd decât diverse forme de oportunism îndârjit, susținut aprig de clanuri de expresie mafiotă, ca o dinastie română de clone ale panamezului Manuel Noriega, mai preocupați să sufle-n curul americanilor, al bruxellesului și al moscovei, și să-și mascheze matrapazlâcurile, decât să asculte națiunea, să preia și transforme o idee națională într-un proiect valabil. Mă uit la Iohannis. Ce rușine. Scos de ciuf din găleata de purtători de imagine de către machiaveliștii de pe axa Dâmbovița-Berlin, a devenit un fel de paparudă plimbată de protocol pe la evenimente, că poate-poate, aduce o ploaie de fericiri peste popor. Pierdere de vreme, că ce ploaie poate veni de la un sec? Dar rușinea-rușinilor este ”proiectul de țară” al lui Iohannis. Las’ c-ar fi trebuit să-l aibă deja când s-a înfipt ca președinte. Las’ că-i o tragedie faptul că abia acum ”statul” se apucă să facă un ”proiect de țară” (apropo, dacă nu au avut unul până acum, cum au condus ăștia țara, au dat cu zarul?). Dar că proiectul de țară a ajuns pe mâna unuia care-i lipit de ideile imperiului european, mai dihai ca un abțibil vechi pe un frigider Fram, asta-i direct ridicol. Pentru asta, eu nu blamez america, europa sau rusia, fiindcă ăștia își urmăresc interesele cum pot ei mai bine și, de cele mai multe, ori, ei nu fac decât să împingă atât cât ține, până întâmpină rezistență, hai, poate încă puțin mai departe. Dar blamez eșecul magnific, tragic și catastrofal al instituțiilor românești ”patriotice”, care ar fi trebuit să educe, să formeze și să susțină lideri deștepți, patrioți și electrici, d-ăia care să doarmă cu ideea națională sub pernă și să se trezească cu planuri luminoase în cap. Or, în loc de asta, ce avem? SNSPA a ajuns fabrică de personal auxiliar, că azi nu mai e secretară care să n-aibe SNSPA în CV, iar în ceea ce privește academiile militare, scoate în societate activiști atât de transparent robotizați, că li se vede dunga de la chipiu și la cârciumă, când ordonă ”dă-mi o bere”. D-aia am ajuns să luăm sfaturi de la alde Brandl, Turcan și ”pune-tu-ce-nume-vrei”. În loc să-i anulăm pe toți ăștia cu un vânjos ”hai scitir”, stăm și ne uităm ca proștii la ei, doar ca să vedem ”până unde poa-să meargă cu tupeul”. Dacă o s-o ținem tot așa, în contemplarea fascinantei și inepuizabilei manifestări a neamprostiei, mă tem c-o să fim prima națiune din lume care moare de curiozitate.

Artistotel

Stiri Online TV

Natiunea Romana

Națiunea Română este ziarul online de politică pro-națională care comentează evenimentele și știrile zilei din perspectiva cetățeanului care, înainte de a avea simpatii politice, urmărește interesul și binele națiunii, în spiritul definiției patriotismului formulată de Vasile Conta:  „A fi cinstit, a avea conștiința curată și o inteligență vie, a avea un arbitraj filosofic pentru compatrioții tăi; un criteriu, din care să reiasă principiul că viața ta aparține tuturor și că tu nu ești decât un luptător într-un război care tinde spre fericirea și gloria țării tale” 
Ziarul online Națiunea Română, natiunearomana.ro este un ziar fondat de Călin Liviu Georgescu, pentru a susține și încuraja opiniile cetățenești și atitudinea critică față de manifestările de tot felul ale politicianismului nociv și ale lipsei de patritosm ale clasei politice. Vă invităm să comentați articolele noastre pe pagina Facebook a ziarului, aici: Facebook/ziarulnatiunearomana.ro
 
Natiunea Romana

Te-ar mai putea interesa și...

natiunea romana