Cum să înțelegem corect mesajele anti-naționale ale ”guranilor”

natiunea romana

Și eu am citit, cu mare neplăcere, un articol de Moise Guran care începe cu expresia ”nație mediocră” și se termină cu ”primitivism național”. În esență, în articol este vorba despre faptul că națiunea română e mediocră și primitivă fiindcă își face idoli (idoli ca Halep), și că Halep nu are stofă de perfomrer. Trec peste detaliul că, în general, pică prost să scuipi pe națiunea română când te cheamă Moise (nu sunt și nu voi fi niciodată antisemit, dar uneori parcă însăși semiții alimentează antisemitismul, zgândărind și iritând sentimentul național al românilor. De ce?), e cam la fel de periculos, enervant sau comic (cum vrei) ca un bucureștean care zice într-o cârciumă din Cluj că ardelenii sunt de căcat. Dar observ din aprecierile și vâlva pe care o face scrierea cu pricina că există o păturică socială de patrioți nichelați ușor de uns pe suflet cu expresii tari ca ale lui Guran. Simt la aceștia o formă răsucită și bolnavă de iubire de patrie, o iubire care are nevoie să se exprime violent, apăsat și convulsiv, ca mitocanul care vine beat acasă, își bate nevasta și apoi, înduioșat, o pupă pe vânătăi și-i declară ”te iubesc, vaco!”. Ei par a fi produsul unei noi școli de gândire națională, care, în esență, împarte națiunea română în două, idioți și ideologi, de fapt, un fel de pogrom latent unde ideologii mai așteaptă doar mesajul ”hai, luați-le gâtul, băieți, e în ordine, nu pățiți nimic” ca să tragă o bidinea de var pe spatele cui le convine, să-i alinieze la zid și să-i mitralieze cu cinisme până marchează zece mii de likeuri. Ce ironie. Acum șaizeci de ani, comuniștii recrutau activiști din sărăcime și prostime, și îi trimiteau la oraș ca să vâneze burgheji și intelectuali decadenți. Acum s-a întors roata. Copii activiștilor de pe vremuri, acum ei înșiși burgheji cu normă-ntreagă, cer intransigență de toți banii și se întorc să scuipe pe mulțimea sărăcită și prostită de chiar activismul îndârjit al părinților lor. Dar ce-i unește și pe activiștii analfabeți de ieri și pe activiștii online de azi e mesajul pe care îl transmit, un mesaj care nu s-a schimbat cu trecerea anilor: dezbină și condu. D-aia, eu cred că abia atunci când căutăm și insistăm pe ceea ce ne unește suntem patrioți. Și, dimpotrivă, atunci când zgârmănăm în rahat căutând mereu, obsesiv, ceea ce pute, ce doare, ce ne deosebește, abia atunci devenim, asemenea activiștilor din anii 50 care făceau ”revoluție culturală”, mediocri și primitivi. Gurani.

Călin Georgescu

Națiunea Română este ziarul online de politică pro-națională care comentează evenimentele și știrile zilei din perspectiva cetățeanului care, înainte de a avea simpatii politice, urmărește interesul și binele națiunii, în spiritul definiției patriotismului formulată de Vasile Conta:  „A fi cinstit, a avea conștiința curată și o inteligență vie, a avea un arbitraj filosofic pentru compatrioții tăi; un criteriu, din care să reiasă principiul că viața ta aparține tuturor și că tu nu ești decât un luptător într-un război care tinde spre fericirea și gloria țării tale” 
Ziarul online Națiunea Română, natiunearomana.ro este un ziar fondat de Călin Liviu Georgescu, pentru a susține și încuraja opiniile cetățenești și atitudinea critică față de manifestările de tot felul ale politicianismului nociv și ale lipsei de patritosm ale clasei politice. Vă invităm să comentați articolele noastre pe pagina Facebook a ziarului, aici: Facebook/ziarulnatiunearomana.ro
 
Natiunea Romana

Te-ar mai putea interesa și...

About the Author: Națiunea Română